1. În timpul acela al sfârşitului de primăvară se mişca agale prin umbra copacilor înfloriţi şi a florilor surâzânde spre soare, un om, un bărbat, o fiinţă regăsită în adevărul perceptiv direct al existenţei, al trăirii neintermediate a toate cele.
2. Şi chipul îi era senin şi vorba caldă şi gesturile imprevizibile la fel ca ideile şi faptele-i creatoare.
3. Era, acest om, mereu surprinzător la faptă şi gând pentru că nu era doar un purtător de adevăr perceptiv direct, ci şi un comunicator sincer (nedeformat, nemincinos atât faţă de sine cât şi faţă de ceilalţi) al lui şi pentru că era de asemena un creator al lui – al adevărului: din acţiunile, din cuvintele, din ideile şi raţionamentele sale apăreau mereu noi realităţi ce erau cu uşurinţă recunoscute de semenii săi ca fiind cu siguranţă binecuvântate de atingerea Adevărului!
Bărbatul acesta Adevărat păşea acum absorbit în Întreg pe străzile Oraşului Spaţial şi contempla cu bucurie mulţimea vioaie de fiinţe ce fremătau în sânul lui.
4. Şi iată-l că acum urcă nişte scări şi sună la o uşă – când aceasta se deschise, o muzică de petrecere îi îmbrăţişă viaţa.
Îi salută pe toţi fraţii şi surorile lisaniene cuprinse acolo în sărbătoarea vieţii şi se lăsă şi el să plutească în joc şi dans adânc de regăsire în unitate şi ritm, în vibraţie şi tonus, în adrenalină şi trăire deplin împlinită a marelui frumos al muzicii şi dansului.
5. Când se mai opri puţin din frenezia mişcării dansante, se aşeză pe un fotoliu şi respirând odată profund se întinse comod şi se regăsi din nou spontan în contemplare...
6. Şi atunci iată că în câmpul lui perceptiv începu să iasă mai mult în evidenţă (mai ales că acum mişcă mai mult capul spre stânga) o femeie, aflată acolo aievea, în deplinătatea Adevărului ei.
7. Îi zâmbi, ea îi surâse.
- Bărbatul Etern se recomandă el;
- Femeia Eternă, îi întinse ea mâna cu gingăşie.
- Încântat să te văd, aici şi acum!
- Plăcere frumoasă este şi din partea mea!
8. - Lasă-mă să ghicesc, zise ea, tu eşti un purtător de Adevăruri şi ai venit aici să te destăinui – semnele tale te recomandă ca atare!
- Sunt, recunoscu el, şi vru să-şi lase în vorbă Adevărurile...
9. Ea îl opri însă cu un semn:
- Lasă-mă să-ţi spun eu adevărurile tale, căci iată îmi apar clare ca lumina zilei!
- Te rog...
10.- Mai întâi se vede clar din a ta înfăţişare că eşti un Copil al Întregului, apoi în privirea ta se arată cu putere prezenţa Percepţiei Trans-Sistemice şi iată că pe întreaga-ţi faţă îţi strălucesc cu putere Idealurile Omului Universal...
- Trebuie să recunosc că limba ta adevăr grăieşte, dar te rog continuă şi îmi spune mai departe ce mai am a destăinui.
11.- E evident: vorbele, faptele şi formele cele mai armonioase pe care fiecare din Adevărurile ce le-am pomenit le pot manifesta acum în Societate şi în a noastră Frăţie Lisaniană!
12.- Te rog lasă-mă acum să-ţi spun şi eu nişte vorbe.
- Lasă-ţi gura slobodă şi cuvintele să danseze.
13.- Negreşit, Adevărurile sălăşluiesc şi în tine şi se vede bine că le cinsteşti cuprinzându-le în mod direct şi comunicându-le mai departe cu sinceritate...
14.– Dar te rog, dansezi?
EW îi întinse mâna şi cei doi se cuprinseră domol în dansul vieţii...
- Deci să continui: ochii tăi sunt o poartă deschisă spre sufletul lor şi lucirea lor e transparentă precum cristalul albastru...
15. Nu se vede în ei nici o umbră de întuneric care să-i întineze prin ipocrizie sau lipsă de sinceritate, de aceea lasă-mă să-ţi spun că viaţa ta este o binecuvântare nesfârşită pentru cei care îţi stau în preajmă!
16. Şi buzele acestea ce se regăsesc mereu îmbrăcate într-un veşmânt sau altul al Infinitului Adevăr, cu siguranţă dansează întotdeauna voioase în lumina lui...
Şi se vede din gesturile tale şi din a ta înfăţişare că Etica Armoniei îţi cuprinde gândul şi vorba şi fapta!...
17.- Te rog nu mai continua – de aici încolo vorbele noastre nu mai au nevoie de cuvinte, îl întrerupse EW, punându-i degetul pe buze, apoi strângându-l în braţe...
18. Şi valurile sonore îi purtau prin casă plutind şi inimile le tresăltau nebune în bucuria regăsirii unei noi unităţi...
Şi au plutit prin Dans, şi au plutit prin Sunet, şi au plutit prin Spaţiu şi Timp infinit...
Şi în timp ce pluteau, dansul lor se umplea de dezmierdări şi atingeri şi tresăriri inocente şi adânc jucăuşe...
19. Iar când muzica şi-a schimbat ritmul, iată-i că erau lângă uşa de intrare în grădină, aşa că au păşit întrânsa şi s-au aşezat pe o bancă, sub un salcâm semeţ, sub stele şi sub clar de lună...
Şi în timp ce stăteau alipiţi cu gingăşie, sorbindu-se reciproc din priviri, în tăcerea revelatoare a nopţii, iată vorbele lor găsiră iar prilej de dezlănţuire...
20. Şi astfel în vorbe şi în tăceri, în semne şi atingeri, în uniri şi temporare despărţiri, iată că trecu o vreme şi pe măsură ce vremea trecea, vorbele deveneau săruturi, tăcerile mângâieri, semnele îmbrăţişări şi unirile atingeri...
Şi veniră apoi din nou în viaţă săruturi tandre şi înflăcărate, adânc pasionale, deşi uşor detaşate şi apoi din nou atingeri şi mângâieri şi în cele din urmă contopiri...
21. Contopiri între Adevăr şi Adevăr, între EM şi EW, răpiţi mereu în beatitudinea trăirii plenare a tuturor minunilor infinite, dăruite lor de Întregul Existenţial!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu